Prețul gazului tranzacționat pe cele două burse interne, OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM), atât cel spot, cât și cel cu livrare la termen, a fost anul trecut superior celui comercializat pe principala bursă regională, CEGH, din Austria. Specialiștii anticipează că și în 2020 situația va fi similară, așteptându-se totuși la o diminuare a ecartului în cazul în care abrogarea OUG 114/2018 va fi confirmată. Adică în situația în care piața va fi liberalizată de la 1 iulie, așa cum prevede ordonanța de urgență 1/2020, respinsă însă de Senat. Camera Deputaților este însă cameră decizională.
Sistemul energetic românesc a fost aproape de blackout de 2 ori anul acesta, din cauza lipsei de investiții în centrale, a declarat Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu vânzarea și tradingul de gaze și electricitate.